Fiecare inimă are podul ei cu vechituri. Amintiri triste, dorinţe nerealizate, obiceiuri păguboase, relaţia mamă fiică scăpată de sub control. Inima mea, inima ta, inima oricui poate avea un astfel de pod cu vechituri.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la podul meu cu vechituri, parcă mă strânge ceva în spate. Şi îmi aduce aminte de copilărie, când eram acasă la mama şi la tata.

 

Ce am învăţat de la mama

Mama este primul nostru model. Am învăţat de la mama ce înseamnă să fim femei, ce e posibil şi ce este imposibil să facem, ce se aşteaptă de la noi. Cum să ne raportăm la partenerul de cuplu, la ceilalţi oameni şi la lucrurile  din jur. Cum suntem noi ca femei, cum ne percepem, stima de sine. Toate acestea sunt impregnate adânc de relaţia mamă fiică.

 

Relaţia mamă fiică şi alte influenţe esenţiale din viaţa noastră

Se spune că fetele tind să se „căsătorească” cu tatăl lor, dar adevărul este că, de multe ori, ne „căsătorim” cu mamele noastre. Cu alte cuvinte, în alegerea partenerului de cuplu şi în împrejurări importante din viaţă tindem să avem anumite credinţe şi emoţii puternic impregnate din moştenirea venită de la mama noastră.

Mama nu este singura influenţă, dar ea şi relaţia noastră cu ea este covârşitoare. Şi moştenirea venită de la tată este importantă. Sunt şi alte influenţe: temperamentul nostru, dinamica familiei, evenimente importante care apar în viaţa unei familii. Pe acestea, le discutăm altă dată.

 

Moştenirea de la mama şi de la generaţii de femei dinaintea ei

Accentul pus pe marea responsabilitate a mamei nu este ca ea să se simtă vinovată sau mai responsabilă decât este deja. Sunt anumite credinţe, mecanisme de coping disfuncţionale, multă durere care sunt transmise din generaţie în generaţie de femei. Şi pe care, societatea le susţine, în anumită măsură.

Exemple de astfel de credinţe şi emoţii care aduc multă durere:

Vinovăţie: Că nu sunt suficient de bună. Că nu fac suficient de mult şi de multe.

Ruşine: Ideea că ceva e în neregulă cu mine, cu relaţiile mele, cu viaţa mea.

Comparaţii: Că nu sunt suficient de deşteaptă, de frumoasă, de descurcăreaţă ca alte femei.

 

Mame şi fiice – linkul dintre trecut şi prezent şi viitor

Am învăţat atâtea lucruri de la mama, încât nu ne mai dăm seama de unde le ştim pentru că acum sunt ale noastre. Din păcate, o parte din aceste credinţe, emoţii sau moduri disfuncţionale de a ne purta mai degrabă ne ţin pe loc şi ne limiteză existenţa. Acesta sunt vechiturile din podul nostru. Ne dorim, uneori, să schimbăm ceva în viaţa noastră şi ne este foarte greu. Pentru că suntem prinse în trecutul nostru.

Înţelegând aceste influenţe, ne vom cunoaşte mai bine pe noi şi vom încerca să recuperăm din deficitele rezultate din relaţia cu mama noastră. Alfel, vom transmite o parte din această durere şi fiicelor noastre.

„Mama şi-a lăsat amprenta în toată fiinţa copilului meu. Mama e acolo când Angele cade şi se ridică imediat, cu dinţii încleştaţi, stăpânindu-se să nu plângă. E în ţipătul pe care nu-l scoate, e în mica ei grimasă de copil căpos care nu e dispus să cedeze”, scrie Justine Levy în cartea „Mame şi fiice”.