Ghid gratuit: „Conversații dificile în cuplu – 12 pași” — Descarcă aici
Testimoniale

Ce spun cei care au lucrat cu mine

Povești reale de la persoane care au ales să lucreze cu mine. Toate numele sunt pseudonime sau inițiale, la cererea clienților.

Poveștile lor, în detaliu

“Am ajuns la Delia într-un moment critic, în prag de divorț. Ne certam des pe aceleași teme și eram pregătiți să renunțăm. În câteva ședințe am realizat că multe dintre certurile noastre erau inutile. Ne-a ajutat să ne clarificăm gândurile, să comunicăm astfel încât celălalt să poată cu adevărat auzi și înțelege și să ne regăsim ca și cuplu. Am trecut de la un cuplu gata să renunțe la un cuplu foarte bine sudat, pregătiți să devenim părinți.”
Ioana (pseudonim)
De la divorț la familie nouă · Psihoterapie de Cuplu
“Aș descrie experiența mea ca pe o urcare pe munte. Uneori lină, alteori abruptă și obositoare. Delia este ghidul care cunoaște poteca: știe când urmează o porțiune dificilă, când e nevoie să-mi dozez forțele și când e în regulă să mă opresc și să respir. Nu urcă în locul meu, dar este acolo, constant, iar asta face ca drumul să nu mai pară atât de greu.”
Clientă (pseudonim)
Despărțire sănătoasă, viață nouă · Psihoterapie Individuală
“Aveam o dificultate generată de modul în care percepeam și gestionam relațiile personale. M-am simțit ascultată și înțeleasă, fără să intervină judecata. Acum am mai multă încredere în propriile forțe și știu să-mi gestionez resursele pentru a-mi atinge obiectivele. Delia este un specialist care te ajută să vezi esențialul în lucrurile mici și are grijă să te îndrume în direcția potrivită pentru tine.”
Maria (pseudonim)
Încredere în propriile forțe · Psihoterapie Individuală
“Sesiunile de terapie de cuplu cu Delia ne-au învățat să ne ascultăm unul pe celălalt, să ne oferim înțelegere și să fim curioși. Am învățat că atunci când vulnerabilitățile noastre sunt atinse, e în regulă să ne oferim timp și spațiu. Ne-a fost ușor să ne deschidem în fața ei, nu am simțit că suntem judecați. După sesiunile de terapie avem mai multă încredere în relația noastră și am învățat să depășim probleme mai mari sau mai mici.”
M.M.
Căsătorie și casă nouă · Psihoterapie de Cuplu
“Faptul că am ales-o pe Delia a fost cea mai bună decizie din viața mea. Înainte eram umflată până la refuz de anxietate și depresie. M-a învățat să-mi accept emoțiile, să-mi înfrunt temerile și să iau cele mai mari decizii din viața mea: să mă adaptez unui nou job, unei noi țări, să duc o sarcină și să devin mamă. Am învățat să am încredere în mine și să înfloresc ca persoană.”
Patricia
De la anxietate la maternitate · Psihoterapie Individuală
“Simt că ne-am putut auzi din nou. Nu pentru că am devenit de acord în toate, ci pentru că am înțeles mai bine ce era important pentru fiecare dintre noi.”
Andrei (pseudonim)
Ne-am putut auzi din nou · Psihoterapie de Cuplu
“A fost prima dată după mult timp când am putut vorbi despre lucruri grele fără să plecăm amândoi mai răniți din conversație.”
Mara (pseudonim)
Conversații grele, fără răni noi · Psihoterapie de Cuplu

Vrei să scrii și tu o astfel de poveste?

Primul pas este cel mai greu. Dar nu trebuie să îl faci fără sprijin.